VELA SUMMER DANCE CUP – 17 Mai 2026
Amfiteatru Spiru-Haret (Aparatorii Patriei)
SECTIUNI DE DANS
ACRODANCE
Acrobațiile (nelimitate) și elementele de gimnastică trebuie să fie prezente obligatoriu și pot fi combinate cu diferite stiluri de dans astfel încât rezultatul să fie unul
spectaculos.
BALET
Tehnici de balet clasic dansat în papuci flexibili sau poante. Se pot dansa coregrafii clasice, originale, precum și secvențe. Se va juriza în special tehnica, dar și emoția transmisă. Balerinele sub 11 ani NU vor folosi poantele. Este permisă folosirea poantelor numai pentru
copiii cu vârste de peste 11 ani.
BELLY DANCE
DANS DE CARACTER
Mișcările fac parte din repertoriul baletului clasic inspirate din dansurile tradiționale ale popoarelor europene și nu numai. Printre adaptările populare de dans ale baletului se numără și cele din Ungaria, Rusia, Polonia, Italia, Spania: csárdás, mazurka, tarantella, flamenco, etc.
DANS CONTEMPORAN
Prezența stilurilor de dans Graham, Limon, Horton, Cunningham sau
Chladek este obligatorie a fi incluse în dansul prezentat. Sunt permise mișcări contemporane și
neo-clasice.
DANS MODERN
Se acceptă toate tehnicile de dans, bazându-se în special pe crearea unui show cu impact major asupra publicului. Aceasta categorie cuprinde secțiunea Open, dar se adaugă un plus de show momentului prezentat. Este un stil de dans mai relaxant, mai liber, in care coregraful foloseste emotiile si starile de spirit pentru a-si proiecta proprii pasi, spre deosebire de codul de pasi structurat al baletului. Caracteristici si miscari: intreaga coregrafie trebuie sa fie formata din
tehnici moderne de dans si tendinte actuale; sa corespunda incadrarii conform varstei si abilitatilor
de miscare ale dansatorilor; pot fi incorporate si alte stiluri precum Break Dance, Hip-Hop, Disco,
etc, dar nu trebuie niciodata sa predomine in dansul modern; principalul punct de evaluare va fi
nivelul miscarilor, precum si tema si povestea coregrafiei; povestea poate exista atat timp cat nu se
pune accent pe ea, este vorba in primul rand de imagini, stari de spirit; Miscarile acrobatice sunt
permise si trebuie folosite pentru a fi imbunatatita coregrafia. Elementele de gimnastica legate
(miscari multiple de gimnastica, calatorind de la colt la colt) sunt interzise, nu trebuie confundat cu
dansul acrobatic.
DANS SPORTIV
DANS TEMATIC
Punerea în scenă a unei povești / teme. Este obligatoriu prezența decorurilor și accesoriilor. Sunt permise cântări LIVE, precum și orice stil / tehnică de dans.
ETNO STILIZAT
Transfigurarea într-o manieră proprie cu elemente specifice dansurilor naționale prin tehnici mixte. Sunt permise elemente din gimnastica, inclusiv acrobatiile.
FANTEZIE COREGRAFICA
FOLCLOR NATIONAL
Se punctează respectarea temei cu mișcările specifice dansului național,
costumele și atitudinea.
FOLCLOR INTERNATIONAL
Se punctează respectarea temei cu mișcările specifice dansului internațional, costumele și atitudinea.
GIMNASTICA ESTETICA SI RITMICA
HIP-HOP
Dansul Hip-Hop se mai numeste si “Urban Social Dance” fiind practic un dans care s-a nascut la party-uri. Primul coregraf de hip-hop, Buddha Stretch, a restrans toate dansurile care se faceau la acea vreme la party-uri (the wop, the smurf, happy feet etc.) sub termenul generic hiphop. De ce? Pentru ca toate se faceau pe muzica hip-hop. De atunci fiecare pas nou aparut datorita
unei piese hip-hop (ton-whop, the monastery, walk it out etc ), a fost inclus in acest stil. Primii pasi
aparuti, cum au fost the smurf si the wop, erau explicati in piesele pe care erau si dansati. Ce separa hip-hop-ul ca stil de celelalte dansuri este caracterul sau improvizational, iar dansatorii de hip-hop concureaza des in battleuri organizate sau competitii informale. Tehnica de baza de hiphop include: bounce, lean, rocking. Hip-hop-ul ca stil de dans este impartit in trei categorii, astfel avem miscari de old school, pasi de new school si de new style.
JAZZ
Este premis Jazz-ul clasic, Brodway, Latin sau Liric. Sunt foarte importante mişcările de
izolare (policentrice) paralelism, contracții, colapsuri,coordonare, impulsuri și dansabilitate la
diferite niveluri. Sunt permise atat piruete de baza (de exemplu: pique-uri), cat si piruete intalnite
in balet; Salturile pot fi mici, dar sunt permise si sariturile mari (de ex: jete-uri mari, sărituri rotative); Contractiile – liniile corporale și mobilitatea trunchiului sunt definitoare precum si exagerarea miscarilor; Trecerile si plimbarile specifice sunt definitoare stilului; Dansatorii au voie să interpreteze elemente acrobatice. Nu mai mult de 3 acrobatii intr-un moment solo si nu mai mult de 6 acrobatii intr-un moment de grup.
LATINO
Sunt premise toate stilurile latino precum Merengue, Tango, Jive , Mambo, Samba, Rumba(pentru grupuri si formatii) etc.
LATINO CARIBBEAN
Stil de dans cu un ritm alert, jucăuș, exotic și vesel. Este un stil de viață în
Caraibe, iar stilurile de dans au o influență africană, dar și europeană. Stilurile specifice din Caraibe: salsa, bachata și kizomba.
LYRICAL
Dansul Liric este o combinație între dansul de balet și jazz modern. Mișcările sunt adaptate melodiei. Se punctează interpretarea muzicii și transmiterea emoțiilor melodiei. Mișcările unui dansator liric încearcă să arate sensul muzicii. In proportie de 75% versurile trebuie exprimate
comform piesei. Într-un moment solo, pot fi incluse maxim 3 ACROBATII, iar la un moment de grup pot fi incluse cel mult 6 ACROBATII.
MAJORETE
Sunt prezente pampoanele ca accesorii. Sunt de asemenea permise acrobatiile, indiferent de numarul acestora. Sincronizarea si efectul elementelor ce pun in evidenta pampoanele sunt obligatorii.
MTV COMMERCIAL
Aceasta categorie conține dansuri inspirate din videoclipurile MTV ce pot conține diferite stiluri de dans, show-uri și grupuri populare de cântăreți. Se punctează și
prezentarea, exprimarea, prezența scenică, dar și tehnica.
MUSICAL
OPEN
Toate tehnicile, dansurile și spectacolele care nu se regăsesc în celelalte discipline prezentate, ce combină diferite stiluri de dans. Elementele acrobatice sunt premise doar ca elemente complementare si nu trebuie sa depaseasca 30% din continutul coregrafiei , nu trebuie
sa defineasca caracterul principal al dansului.
SHOW DANCE
STANDARD
STREET DANCE
Aceasta categorie conține un stil cu un repertoriu de mișcări acrobatice și ocazional aeriene, inclusiv ture și backspins care sfidează gravitatea. Sunt mai multe stiluri de dans, ce au
evoluat în spații publice precum pe stradă, în curtea școlilor și în cluburi. De cele mai multe ori sunt improvizații, ce au un caracter social și încurajează interacțiunea cu publicul dar și cu alți dansatori.
Se punctează și prezentarea, exprimarea, prezența scenică, dar și dacă mișcările caracteristice de
street dance sunt îmbinate cu alte forme mai tradiționale de dans. Stiluri specifice: Hip-Hop
Freestyle, Locking, Vogue, House Dance.
ZUMBA
CATEGORII VARSTA
- BABY : 4-6 ANI
- JUNIORI 1 : 7-9 ANI
- JUNIORI 2 : 10-12 ANI
- JUNIORI 3 : 13-15 ANI
- ADOLESCENTI : 16-19 ANI
- SENIORI : 19+ ANI
COMPONENTA
- SOLO – 1 DANSATOR
- DUO – 2 DANSATORI
- TRIO – 3 DANSATORI
- GRUP – 4-9 DANSATORI
- FORMATIE – 10+ DANSATORI
EXPERIENTA
- NOVICE* 4-6 ani; 7-9 ani; 10-12 ani (MAX 1 AN DE DANS)
- HOBBY
- PRO
LIMITE DE TIMP
- SOLO: max. 02:00 minute/moment coregrafic
- DUO/TRIO: max. 02:30 minute/moment coregrafic
- GRUPURI: max. 03:30 minute/moment coregrafic
- FORMATII: max. 04:30 minute/moment coregrafic
!! CADE IN SARCINA COREGRAFIILOR/ ANTRENORILOR, INCADRAREA CORESPUNZATOARE A DANSATORULUI/DANSATORILOR IN SECTIUNILE DE MAI SUS
SPORTIVII POT FI MUTATI IN CAZUL IN CARE JURIUL DECIDE CA NU SUNT INCADRATI CORECT LA UN NIVEL SAU ANUMITA DISCIPLINA
NUMARUL DE INSCRIERI LA CATEGORIA SOLO ESTE LIMITAT; PARTICIPAREA SE CONFIRMA IN ORDINEA INSCRIERILOR, IN LIMITA LOCURILOR DISPONIBILE.
INSCRIERILE POT FI INCHISE LA CATEGORIA SOLO INAINTE DE TERMENUL LIMITA.
*NOVICE – Ca si experienta, maxim 1 an de dans si vor participa pe sistemul “All Win” (toti vor fi premiati cu locul 1 pentru incurajare). La NOVICE pot participa categoriile de varsta 4-6 ani; 7-9 ani; 10-12 ani. Se pot inscrie doar grupuri si formatii.
Taxa de inscriere
INDIFERENT DE COMPONENTA GRUPULUI, TAXA DE INSCRIERE ESTE DE 100 LEI. TAXA REPREZINTA INSCRIEREA PENTRU 1 COPIL/PARTICIPARE.

